Zonele de picnic și cele turistice, controlate de patrule coordonate de Ministerul Mediului

Zonele de picnic și cele turistice, controlate de patrule coordonate de Ministerul Mediului
Publicat: 18/04/2014, 12:29

Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a dispus măsuri speciale de monitorizare a aplicării și respectării Legii 54/2012 – Legea picnicului, în perioada sărbătorilor pascale și mini-vacanței de 1 Mai, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, Ministerul Mediului, în colaborare cu Garda Națională de Mediu, cu Poliția Locală și cu Jandarmeria Română, vor organiza echipe mixte de control, care vor patrula în zonele special amenajate pentru activități de picnic, în zonele neamenajate, cunoscute ca zone de picnic, respectiv în zonele turistice și în zonele de afluență publică, pentru a asigura respectarea prevederilor legale.

De asemenea, administrațiile publice locale au fost atenționate cu privire la obligațiile ce decurg din Legea 54/2012, referitoare la organizarea zonelor special amenajate pentru activitățile de picnic.

Potrivit Legii 54/2012, activitățile de picnic pot fi organizate numai în zone special amenajate sau în zone indicate pentru picnic, care aparțin domeniului public sau privat al statului și unităților administrative-teritoriale, zone în care există utilități și facilități pentru desfășurarea unor astfel de activități și este permisă aprinderea focului.

Organizarea activităților de picnic în alte zone decât cele special amenajate sau indicate se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 lei și 3.000 lei.

În zonele special amenajate, cetățenii trebuie să respecte mai multe reguli, printre care: păstrarea curățeniei și aruncarea deșeurilor doar în containerele special amenajate; aprinderea focului doar în locurile special amenajate, supravegherea arderii și stingerea jarului după încheierea activității; folosirea toaletelor ecologice; parcarea autovehiculelor doar în zonele amenajate în acest scop; păstrarea liniștii și ordinii publice.

De asemenea, cetățenii trebuie să nu polueze cursurile de apă, să nu arunce la întâmplare țigări, chibrituri sau obiecte aprinse, să nu spele obiectele folosite la picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate și să nu distrugă amplasamentul sau cadrul natural.

„Urmează două perioade cu zile libere în care nu putem face rabat de la vigilență. În mod tradițional, în această perioadă de vacanță, oamenii își doresc să petreacă cât mai mult timp în natură, ceea ce este un lucru foarte bun. Însă natura trebuie protejată, iar cadrul legal care reglementează aceste activități trebuie respectat. În ceea ce ne privește, vom sprijini autoritățile locale în demersurile pe care acestea trebuie să le întreprindă, conform legii”, a declarat ministrul Attila Korodi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai...
×